Ziua de mâine nu ne aduce nimic nou dacă noi nu facem ceva azi. Viața în sine nu ne este datoare cu nimic, nici să ne protejeze, nici să ne ofere siguranță și confort. Cu alte cuvinte, viața nu ne vrea nici binele, nici răul.
Viaţa ne este dată pentru a fi trăită, cum o trăim depinde de noi. Decizia ne aparține de cele mai multe ori. Viaţa ne pune la dispoziţie resurse, oportunităţi, necazuri, bucurii, succese, eşecuri, iar datoria noastră este să ne croim propriul drum.
„Viaţa ne pune la dispoziţie resursele, noi suntem cei care trebuie să le exploatăm!”
Suntem tentați de cele mai multe ori să alegem „calea cea mai ușoară”, să ne strecurăm printre obstacole, să evităm situațiile neplăcute, să lăsăm problemele nerezolvate sperând că se vor rezolva „cu timpul”. Din păcate „timpul” nu ne rezolvă problemele, nici nu ne face viaţa mai uşoară, dacă noi nu facem ceva. „Timpul” în sine nu are puterea de a schimba ceva. Ceea ce facem de-a lungul timpului, însă, poate schimba ceva.
Ne confruntăm adesea cu probleme de viață, pierdem pe cineva drag, ne pierdem locul de muncă, nu reușim să ne întemeiem o familie, ne îmbolnăvim. Toate sunt probleme reale şi ne provoacă suferință. Nu putem fi bucuroși când pierdem pe cineva drag, însă timpul, viața, nu se opresc în loc pentru noi. Drumul continuă şi trebuie să vedem ce e de făcut.
Uitându-ne mereu la ce am pierdut și sperând că ziua de mâine ne va aduce ceva mai bun, nu este o soluție. Este mai degrabă un proces mental care ne consumă resursele, dar nu se concretizează într-o soluție care să ne ajute. Să ne gândim că „mâine va fi mai bine” este un prim pas, dar nu este suficient. Oricât de mult ne-am gândi la un lucru el nu se va concretiza în nimic dacă nu traducem gândul în fapte.
„Un plan mental, oricât ar fi de bun, este inutil dacă nu se trece la realizarea lui concretă.”
Ne lăsăm „furați” de rutine, de vechi obiceiuri, pentru că ele ne oferă o siguranță iluzorie şi confort. Atâta timp cât nu se schimbă nimic totul este în ordine. Ne construim un loc sigur, ca o fortăreață, și avem impresia că suntem bine și că nu mai e nimic de făcut.
La un moment dat, însă, se întâmplă ceva, se schimbă ceva. Acest ceva ne zguduie liniştea şi siguranţa pe care o aveam. E ca şi un cutremur care vine şi zguduie tot, din temelii. Este momentul în care ne dăm seama că ceva nu este în ordine. Ne dăm seama cât de vulnerabili suntem. „Fortăreața” a fost distrusă şi nu ştim ce să facem. Este ca şi cum am fi fost ţinuţi în
2
prizonierat, suntem eliberaţi şi nu ştim încotro să o apucăm. Fără să ne dăm seama am devenit prizonierii propriei „fortăreţe”.
Fiecare din noi are nevoie de un loc în care să se simtă în siguranţă, dar dincolo de acest loc viaţa trebuie trăită, înfruntată cu bune şi cu rele. Nu ne putem retrage la nesfârșit. „Siguranţa” şi „confortul” oferite de rutină, obiceiuri, stabilitate, te privează de rele, cel puțin pentru o perioadă, dar te privează şi de bucuria vieţii.
Confortul vine cu un „preț”: te privează de bucuriile vieţii!
Nu ai cum să afli ce ar fi putut viaţa să-ţi ofere dacă alegi să te retragi în propria ta „fortăreaţă”, dacă alegi „confortul” oferit de rutină şi stabilitate. Este şi asta o alegere, dar cum nu avem nici o garanţie, nu ştii pentru câtă vreme ai acest „confort”. Viaţa ne poate pune oricând la încercare şi atunci când o face trebuie să ne confruntăm cu ea. Încasăm loviturile vieţii, dar puternic nu este întotdeauna cel care dă, ci cel care primeşte.
Întotdeauna există ceva ce poate fi făcut, dar uitându-ne doar la ce am pierdut nu vom vedea şi ce rămâne de făcut. Mintea ne poate tine ocupați cu lucruri care nu mai pot fi schimbate. Trebuie să ne uităm în jurul nostru să vedem ce putem face, să ne concentrăm resursele pe ceea ce poate fi schimbat, ceea ce poate fi făcut.
Putem alege confortul şi suntem în siguranţă, cel puţin pentru o vreme, căci nimic nu este garantat o veşnicie.
Sau putem renunţa la „confort” şi să începem să exploatăm viaţa! Nici aşa nu avem garanţii, dar cel puţin ne dăm o şansă de a învăţa şi de a ne bucura de viaţă.
