Viața fiecăruia dintre noi este complexă și în continuă schimbare. Oricând putem pierde ceva. Observați nuanța. Putem pierde ceva, dar nu tot. Singurul mod prin care putem pierde tot, este dacă murim.Şi chiar atunci sintagma este discutabilă, în funcţie de credinţele religioase ale fiecăruia. Aşadar, oricând ne putem pierde iubiţii, prietenii, membrii familiei, serviciul, casa, bucuria de a trăi, sănătatea, sensul de a fi în lume, lucruri mai mici sau mai mari, mai importante sau mai banale. De regulă, atunci, ne batem cu pumnul în piept şi declarăm absolut convinşi că viaţa nu a fost corectă cu noi, că nu merităm să ni se întâmple asta.
Uităm, însă, că:
- Nu scrie nicăieri că viața trebuie să fie corectă
- .Nu scrie nicăieri că oamenii trebuie să ne trateze corect.
- Nu scrie nicăieri că merităm să fim fericiți sau că trebuie să știm pentru ce trăim.
Viața nu e nicicum. Oamenii sunt și corecți și incorecți și morali și imorali și buni și răi deopotrivă. Exact ca noi.
Suntem parțial responsabili de majoritatea lucrurilor care ni se întâmplă. Responsabilitatea este dată de faptul că oricând putem face ceva. Putem să ne retragem din lume, să ne lingem rănile, să ne văicărim, să ne bălăcim în nefericirea noastră. Sau putem să tragem aer tare în piept şi să acceptăm provocarea, zi de zi .Prin urmare, suntem parțial responsabili și de nefericirea noastră. Aceasta este o veste bună! Faptul că suntem responsabili înseamnă că putem controla sau influenţa modul în care gândim şi ne simţim, înseamnă că avem posibilitatea de a schimba situaţia în care ne aflăm. Nu viața ne sabotează, noi ne sabotăm singuri. Ne autosabotăm atunci când ne spunem că nu mai e nimic de făcut, că nu mai avem nimic, că am pierdut tot, că viaţa nu e corectă, că nu merităm asta…Uităm, însă, că pentru a pierde ceva, înseamnă că mai întâi am avut. Nu ne-am născut nici fericiţi, nici cu un drum clar în viaţă. Atât fericirea cât şi sensul le-am construit pe parcurs şi e responsabilitatea noastră să le întreţinem în continuare.
Să ajungem să fim fericiţi şi să ne menţinem, apoi, într-o stare de fericire rezonabilă, indiferent de necazurile care ne asediază, aceasta este adevărata provocare şi luptă. Atunci când ne spunem că nu mai avem pentru ce să ne ridicăm din pat dimineața, îndepărtarea nefericirii însășiși găsirea unor molecule de fericire poate deveni unul dintre scopurile pentru care merită cel mai mult să luptăm.Totul începe cu o alegere. Ne “ocupăm” de viaţă sau ne “ocupăm” de moarte.
E mai uşor să ne ocupăm de moarte decât de viaţă.
E mai uşor să ne pierdem speranţa, decât să ne facem planuri de viitor.
E mai uşor să spunem că suntem nefericiţi şi fără rost decât să ne căutăm permanent drumul în viaţă.
E mai uşor să ne acomodăm cu o stare de fapt, oricât de rea ar fi situaţia, decât să schimbăm ceva.
Schimbarea implică mult mai mult efort din partea noastră. Efort pentru:
- schimbarea discursului nostru despre viaţă Viaţa este şi frumoasă, nu doar incorectă cu noi.
- schimbarea modului de a gândi Îmi doresc ceva, dar nu am nevoie de ceea ce îmi doresc, pot să fiu fericit în continuare.
- o angajare activă şi mult timp.
Nu există un leac magic sau o vrajă care să poată schimba imediat nefericirea în fericire. E nevoie de exerciţiu, timp, răbdare, implicare, ca pentru orice altă sarcină pe care o realizaţi. Gândiţi-vă cât timp, perseverenţă, implicare, efort v-a luat să învăţaţi o limbă străină, să conduceţi maşina, să ţineţi o dietă sau să învăţaţi să cântaţi la un instrument. De ce găsirea de sensuri în viaţă, menţinerea fericirii ar fi lucruri mai uşoare? Căutarea fericirii este ca un mușchi care trebuie antrenat. Pentru a „începe antrenamentul” trebuie, însă, să ne asumăm responsabilitatea pentru propria fericire.
